Aniversare cu tâmpla de asfalt!

Două luni departe de casă – un record pentru mine și consider că merit a fi felicitată pentru curaj și rezistență. O zi specială trebuie marcată ca atare și am decis, după ce-mi beau cafeaua și alte ritualuri matinale, să ies la cumpărături. De două săptămâni mi-au picat cu tronc la inimă o pereche de pantofi și așteptam o ocazie specială pentru a mi-i cumpăra.

pantofi.jpg

Fericită că-i găsesc la locul lor după atâta timp și încă la o reducere de 50%, îi cercetez, poate au vreun defect de nu s-a atins nimeni de ei, dar constat că sunt perfecți, și probabil datorită culorii lor ciudate, multora li s-au părut oribili.

arene du picasso

Mai aveam două ore până a lua copilul de la școală, așa că decid să mă plimb pe la Arènes de Picasso, unul din locurile mele preferate. Și-n delectarea mea sună telefonul. Număr privat, nu răspund. Trec 2 minute și mă apelează un număr de telefon fix.

  • Bonjour Madame! Je suis la Professeure de Doina!

Ca la fiecare mamă, în 2 secunde mi-au trecut sute de idei prin cap! De la: „ce-o mai fi făcut; dar parcă e cuminte și trăsnăi nu face; poate nu se descurcă la lecții, dar nu, că ieri mi-a spus toate frazele în franceză și nu pe derost, ci foarte conștient”, până la: „Doamne i s-o fi întâmplat ceva, a căzut, a leșinat, a vomitat, a durut-o burta, i-au găsit păduchi, cineva a bătut-o, au furat-o…”. Continuă lectura

Sursa second hand-ului din Chișinău

 

În ultima zi de joi a fiecărei luni, în comuna în care stau, din cotul Parisului, toată lumea scoate la poartă lucrurile care nu-i mai trebuie. Mașini de spălat, frigidere, televizoare, computere, mese, scaune, paturi, fotolii, canalpele, mobilă diferită. Totul începe de miercuri seara! Lucrurile sunt în stare atât de bună, încât mintea ta de moldovean nu înțelege cuuuum a putut face omul acesta așa ceva!? frigider

O jucărie mare de pluș, în Moldova ar strânge mulți ani praful în salonul mamei, azi dimineață stătea frumoasă la poartă și-și aștepta noul eventual proprietar sau în cel mai rău caz o fi luat-o mașina specială.

Tonele de haine, pătucul meu de bebe sau perdelele vechi sunt depozitate cu grijă în dulapul de tip perete din casa uriașă din sat. Recunosc că eu le cotrobăiam cu drag, pot s-o fac și acum pentru a trăi niște doze de nostalgii.

Și dacă zona în care stau e atât de liniștită că rar auzi un zgomot de mașină, aseară pe la 16:00 s-a început cursa. N-o zic eu, ci mi-a spus-o vecina, care are mai mult de 5 ani în Franța și a trăit în diferite zone pariziene, că principalii colectori de asemenea bunuri sunt românii, romii și Continuă lectura

Căpușa, spaima și fata de la țară

Cel mai groaznic lucru de pe pământ poate fi atunci când te simți singur undeva, într-un loc plin cu oameni. Și de unde citești acum poate fi o banalitate, deoarece stai așezat comod în zona ta de confort.

Am ieșit din ea cu 2 luni în urmă. Acolo credeam că eram stâpâna tuturor lucrurilor care mi se puteau întâmpla. Că un simplu TE ROG, MULȚUMESC  sau chiar ALO! rezolvă probleme de diverse intensități.

Este a doua oară când găsesc o căpușă pe corpul copilului.

De aici se iau capușele

Continuă lectura

Domnu’ Sergiu, stomatolog!

Dacă tot e ziua lor profesională, nu pot să nu zic asta.

  • Prima povestioară nu este despre Domnu’ Sergiu!

Vara trecută copilului meu i se clătina primul dinte! Mare lucru! Daa! Tare mare lucru într-o zi de duminică. Stomatologul meu era în vacanță. Sun la o ditamai stomatologie, cu site și fițe, pe mobil, cu recomandare, la care profesorul îmi face redirecționare la fiul lui, care e pe loc și sigur mă va ajuta.

Ajung eu acolo cu fata mea speriată, care are un dinte ce abea se ține, dar nu te lasă să te apropii de gura ei… decât dacă ai fi medic. Mă întâmpină un domn de vreo 35 de ani, în halat alb și foarte acru.

– Eu de copii nu mă ocup!

– Aceasta e o procedură foarte simplă, vă ia doar un minut!

– Dacă e simplă de ce n-ai făcut-o singură?!

– Nu mă lasă să mă apropii de ea, știu că-i iese celălalt dinte și mai știu că se clatină foarte tare. L-am contactat pe tatăl dvs., din păcate lipsește și m-a redirecționat …

Îmi venea să fac stânga-mprejur, îl uram din toți rărunchii și mă uram și pe mine că nu mă duce capul să scot un dinte la un copil de grădiniță! Mai prost tratată nu m-am simțit vreodată în viață.

– Șezi acolo pe scaun, și nu mai scânci, îi spune copilului speriat de el și mai ales de atitudinea lui! Nu te mai teme, îți voi pune anestezie, n-o să te doară!

Îi explic eu că nu e injecție, ci un sprey și hop! scoate dintele, pune vată:

– Ești liberă!

Tot acest calvar a durat o veșnicie de minut! Nu mai mult! Scot 50 de lei și-i întind stingherită cu tot cu mulțumesc, la care dumnealui, în halat alb:

– Asta costă 100 de lei, nu 50!

Mă crucesc în gând, nu că mi-era de 100 de lei ci de felul în care a zis! Să mă ierte că nu i-am valorificat corespunzător minutul lui de glorie!

***

Experiența mea cu stomatologii este vastă. Am tot umblat la vreo 8 doctori să-mi rezolve o problemă (unii chiar cu diplome) și tot mă feream de apă rece, apă caldă, mere verzi sau covrigi din tărâțe.

Toate până în viața noastră a apărut Domnu’ stomatolog Sergiu! De atunci nici un prieten de-al meu n-are probleme cu dinții!

El e băiat din Glodeni! Profesionist, inteligent și foarte modest! La el și prețurile sunt pământești!

Alaltăieri i-a scos fetei dintele 2. Atâta căldură, comunicare și fericire în suflet n-am avut demult!

Cea mică mă întreabă, în drum spre spital dacă Domnu’ Sergiu a mai avut pacienți copii.

– Cred că da!

– Dar pacienți copii care plâng?

– Cred că nu!

– Păi să-l anunți că azi va avea primul pacient copil care va plânge!

Și a plâns Doina, dar de uimire și bucrie, pentru că nu și-a dat seama când a rămas fără dințișor!

– Eu nu știam ce să fac, mama, să plâng sau să râd! Ce m-a mai păcăliit! La următorul dinte mă voi gândi și eu la o păcăleală pentru el! Mă voi răzbuna, zicea copilul în drum spre casă cu o voce țipată de fericire și cu dintele împachetat într-un șervețel, pregătit pentru Zâna Măseluță!

Eu cread că cea mai dulce răzbunare ar fi dacă toți l-ați năpădi cu problemele dinților voștri pe Sergiu Țibuleac: 079517141

sergiu-tibuleac

Stomatologul, Ginecologul și Popa nu se schimbă!

Cea mai importantă meserie din lume!

Când eram elevă îmi displăceau lecțiile deschise. Poate, din cauza că profesorii deveneau mai sobri și mai sofisticați decât la orele obișnuite, sau poate pentru că nu aveam voie să greșim, astfel punându-i într-o lumină mai puțin favorabilă. Cei din comisie păreau niște monștri, iar eu visam la ziua când voi crește și voi putea fi asistent la lecție. Nu că ardeam de plăcerea de a fi monstru, ci probabil să mă răzbun pe situația creată atunci!

Pentru că am avut o zi mai liberă, prima dată am participat azi la 2 lecții, obișnuite, de matematică și limba română. Concluzia mea e că învățătorii ar trebui să fie plătiți cu salariul maxim pe economie. Nu exagerez. Închipuiți-vă:

Acțiunea se desfășoară la Liceul Ștefan cel Mare din Chișinău, cl. I-a „a”, învățătoare Virginia Vangheli.

16229853_1205426272826211_456599269_o

36 de năzbâtioși, aranjați Continuă lectura

Adio, OM drag!

L-am cunoscut absolut întâmplător, la un cenaclu literar.

Ne-am reîntâlnit peste un an, și atunci a început jurnalismul meu. Ziarul „Tineretul Moldovei”, primul articol, prima observație profesională, prima laudă, prima bucurie de acest gen am trăit-o datorită lui! El mi-a spus că atunci când scrii, trebuie să crezi în ce așterni pe foaie.

Simțeam dragostea paternă a lui Ion Borș, mai ales atunci când m-a chemat la el, la Radio Moldova, unde am cunoscut oameni, și unde am rămas 8 ani.

Nu am uitat niciodată să-l sun de ziua lui. Era un motiv să-l mai p1660662

aud și să-l mai întreb ce face, să-i mulțumesc pentru toată încrederea pe care a avut-o în mine, pentru toate provocările și observațiile, dar și îmbărbătările. Eu regret că nu am putut face mai multe pentru el. Foarte mult regret!

Ion Borș e omul care m-a împins din spate ca să ajung în față! El a fost pilonul meu la început.

Adio, Ion Borș!

Virginia Vangheli – un sfert de secol de învăţător

virginia-vangheli

 

25 de ani de când este învăţătoare, Virginia Vangheli va împlini anul viitor. Calculînd însă cu anii din copilărie, când se juca de-a şcoala, cu ceea ce a furat de la mama sa, pedagog de profesie, perioada de practică universitară, plus devotamentul şi dragostea cu care realizează orice lecţie, ni se crează impresia  că această doamnă este făcută pentru școală, pentru elevi. Învățătoarea Vangheli, nu a migrat de la o școală la alta, ci a rămas devotată Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” din Chișinău. 

Când ați decis dvs să deveniți învățătoare? Continuă lectura