Prima dată am văzut asta cu ochii mei. Nu vezi în fiecare zi așa ceva. Un bătrân să sufle în lumânările de pe tort.
Bunica Ileana din satul Cobani, Glodeni a împlinit 100 de ani, iar fiica ei ia organizat o adevărată sărbătoare. Au venit la jubileu verișori, nepoate, vecine din fosta localitate (Mihăileni Râșcani), dar și singura soră care i-a mai rămas în viață, ajunsă tocmai de lângă Chișinău.
Bătrâna se mai plimbă până afară și înapoi, caută vorbă într-una și se supără când fiica sa nu-i acordă atenție decât atunci când o poftește la masă. Astfel că a avut cel mai frumos cadou, o zi plină cu vorbă!
Ei, și ce poți să-i dăruiești unei femei de 100 de ani!!? Cea mai mică strănepoată, a bunicii Ileana, Doinița nu a acceptat niciodată să o atingă, darămite să-i spună o poezie. Astfel că eu mi-am pus un scop, să-i organizez bătrânii cel mai frumos cadou. Am „dresat” copilul cu istorii despre bătrânei, despre fericirea lor de a mângâia copilași, și la un moment dat am culminat… Doinița s-a pomenit la străbunica în brațe, a văzut că e comod, i-a spus patru poezii, așa tare ca să audă și urechea ei, apoi mi-a zis șoptit: „Mama, gata! Poți să mă iai de aici!?”
Dacă bunica Ileana a spus: „Amu pot să mor liniștită!”, eu mi-am îndeplinit misiunea! 😉
A zis să nu-i mai cântăm „Mulți ani trăiască!”, pentruu că-i ajung 100, dar să zicem „Multă sănătate!” că „mulți ani” nu au nici un farmec fără sănătate și putere.
frumoase povesti de viata,frumos blog…
ApreciazăApreciază
🙂 Vă pup, Merci!
ApreciazăApreciază
felicitări pentru articol şi sănătate bunicuţei
ApreciazăApreciază
Mulțumesc tare mult
ApreciazăApreciază
super tare,bravo Corina
ApreciazăApreciază
😀 Mia placut foarte mult titlul. 🙂 Super articol.
ApreciazăApreciază
Multa sanatate si putere , bunicutei.
ApreciazăApreciază
Sa-i facem pe plac bunicutei si sa-i uram multa sanatate si putere !!!! foarte frumos!!!!!
ApreciazăApreciază