Olga Busuioc este o soprană basarabeană stabilită de doi ani în Germania! După ce s-a făcut aplaudată în mai multe capitale europene, artista a ales publicul german, care a atras-o cu rafinamentul ori altfel spus cumpătarea oamenilor. Sau poate a decis să rămână acolo lângă marea sa iubire, bărbatul care îi este alături din 2018 și o face să radieze în paralel cu rolurile pe care le are la opră.
Era în pauza dintre probe, la teatru, când s-a așezat să acorde câteva clipe pentru JE T’AIME MOLDOVA!
Eu am cunoscut-o pe Olga la Chișinău, iar ultima dată ne-am văzut la Paris, când soprana a fost aplaudată zgomotos. Acum o urmăresc pe rețelele de socializare și mă bucur de succesul pe care-l are în meseria sa, iar țara se poate mândri cu ea, mai ales că artista nu ezită să spună tuturor de unde vine.
Frumoasa și talentata Olga Busuioc s-a născut la Chișinău într-o familie de cântăreți de operă, ceea ce înseamnă că a fost crescută mai mult prin culise. Iată de ce ea nu putea ști să facă altceva mai bine decât să cânte. Când nu era în culise cu părinții săi, Olga Busuioc era dusă la bunicii din Ștefan Vodă, în mahalaua plină cu copii ca ea, unde s-a „îmbibat cu acel aer de țară, de natură de onestitate, de bunătate. Eu am crescut cu multă dragoste și lucruri simple care m-au ajutat tare mult” , spune Olga nostalgică.
Din Ștefan Vodă a ieșit și a cucerit lumea! „Probabil sunt o norocoasă, deoarece într-un timp atât de scurt am reușit să cânt pe cele mai importante scene. Încă mai am multe de obținut și de muncit. Tot ce știu și mă rog e să avem destulă sănătate, asta îmi doresc, dar și ambiție pentru a păși mai departe și atinge ceea ce ne-am propus. Acum sunt într-o perioadă destul de plină, cum au și fost, de fapt ultimii 10 ani, și chiar mă uitam pe hartă zilele trecute și am rămas surprinsă să constat că am susținut spectacole și concerte în foarte multe locuri! Atâtea culturi… dar ce mai urmează! Trebuie să realizăm tot ce-i pus în plan.”
Olga Busuioc nu știe cât va rămâne în Germania. „Cu atât mai mult că am început a-mi construi aici și o familie , mă simt iubită protejată și în siguranță, deși, bineînțeles familia mea rămâne în Moldova, unde mă întorc, din păcate, din ce în ce mai rar și asta pentru că meseria ce o am este una care se bazează pe evoluări internaționale. Dar o fac cu mult drag mereu și insist să cânt și acasă atunci când ajung.”
Noutăți sunt multe, mai ales din cele profesionale. Am avut un an tare tare productiv. Am debutat în CONTE HOFFMANN în 2 roluri principale, apoi am avut Mefistofel, iarăși 2 roluri și am fost destul de încărcată. Foarte multă muncă la premiere. Anul viitor îl voi începe iar cu un debut și iarăși o noutate , un rol pe care pe care l-am visat dintotdeauna: Elisabeth din Don Carlos de Giuseppe Verdi. Este debutul meu în Verdi, ceea ce e considerat vârful artistismului, din toate punctele de vedere: tehnică, stil. Trebuie să fii foarte pregătit să poți ieși în scenă cu un asemenea repertoriu. Și eu am vrut să înțeleg pentru mine că sunt pregătită și că da, pot face față.
Despre publicul de acasă, din diaspora, vreau să zic că mulți îmi scriu, spunîndu-mi că vor să vină să-mi vadă spectacolele. Vin oamenii și mă bucur că există interes. ”
Publicul german, ezită un pic Olga, este ca oricare altul. „Dacă le place e ok, dacă nu, nu ai ce face. Ei sunt rezervați dacă nu le place ceva, dar și foarte bine educați. Aici aleg să nu aplaude mereu… e ceva particular, nu se compară cu publicul american sau cu cel din spania, care strigă și este mult mai degajat. Temperamentali, așa sunt germanii, ca timpul de afară. Dar mie-mi place. Eu văd cumva balanța asta, control, iar cu vremea realizez că e ceea ce apreciez cel mai mult la meseria pe care o practic.”
Soprana Olga Busuioc nu are țări, scene sau public favorit. „Fiecare experiență este unică și chiar nu e important pentru mine unde cânt, important e că sunt invitată, este interes, apreciere, dragostea publicului, iar satisfacția pe care o am după fiecare evoluare vine în urma experiențelor dure, foarte grele și în urma unei munci enorme. Așa că fiecare scenă este importantă iar eu sunt extrem de fericită și mulțumită pentru tot ce mi se oferă.
Aș vrea să invit toată lumea care este îndrăgostită de arta lirică să vină la spectacole, să vină la concerte. Să verifice agenda evenimentelor culturale din regiunea în care stau. Să fie interesați și să susțină lumea operei. Să-și educe copiii pentru a iubi această artă. Să sugereze prietenilor să vadă spectacole pe viu pentru că nimic nu se compară cu un spectacol pe care-l vezi din sală, când auzi orchestra, soliștii, corul și nimic nu poate reconstitui senzația oferită de un astfel de show! Să reducă mai mult cinematografele. Scopul nostru este de a vă aduce mai aproape, de a vă împărtăși ce putem noi oferi și a vă trezi emoții pe care nu le puteți trăi decât acolo , în sala de operă. Vă aștept!!”
Pozele sunt preluate de pe pagina de facebook a Olgăi Busuioc.