Cu Mama în prima linie

Simțeam dimineață că mama s-a dus la serviciu cu inima cât un purice. Nu pentru că i-ar fi frică de Covid-19 sau de vreo boală. Dacă îi era frică ar fi ieșit la pensie în ziua când a apărut primul infectat în Moldova. Ea se îngrijorează pentru noi, să nu ne dezamăgească molipsinduse, să nu-l dezamăgească pe tata, care l-a fel a rugat-o să rămână acasă! „Ei cum să rămân acasă? N-oi salva eu omenirea dar cum să-mi las eu colegele acum?” replicele ei de bază. Mama este asistentă medicală în Secția de Boli Infecțioase de la începutul anilor 80.

Alaltăieri, după un șir de polemici că ar trebui sau nu să se oprească, soțul meu (suntem din aceeași localitate) mi-a povestit cum a cunoscut-o pe mama mea. Și știți că sunt situații în care ți se pune pata pe omul care se comportă inadecvat de nu-l mai înghiți niciodată și invers, ți-a spus o vorbă bună la timpul potrivit și-l iubești veșnic. Păi iata! Avea vreo 12 ani, iar mama – am socotit – 35. El a fost internat în secția de boli infecțioase și era după ziua de luni când îi luase o altă asistentă mediclă sânge din venă, de-l bortilise așa că a leșinat. A doua zi trebuia repetată procedura, deoarece tipul care transporta eprubetele la laborator a alunecat pe gheață și a pierdut toate analizele de sânge. Era tura mamei și, o știu, pasiunea ei de vampir e de a ochi vene din prima, chiar și la bebeluși. Dar nu asta a fost important. Mai întâi a fost atitudinea, mi-a mărturisit fostul mic pacient. Felul de a vorbi și mai ales siguranța că își stăpânește profesionalismul!

Fix de acest lucru încerca ea să ne convingă de câteva săptămâni încoace. Dar eu știu că ea e genială, însă mai știu că oricât s-ar strădui, nu are cu ce. Zice că le-au dat echipament! Sper să fie eficient, dar azi a apărut în presă cifra de 18 medici infectați la Glodeni.

Posibil să rămână toți lucrătorii medicali la hotelul din oraș de luni 6.04.2020, pentru a nu contacta cu familiile o perioadă. Era preconizat să lucreze 4 ore în combinizon, apoi să îl dezbrace și să intre altă echipă în acțiune pentru 4 ore.

Ea e un mare erou pentru mine și pentru acea țară în care oamenii NU ASCULTĂ SĂ STEA ACASĂ! Se îmbolnăvesc doctori, pe-un capăt! Cine vă va salva dacă umblați hai-hui pe la frigăruie și parcuri cu și fără treabă!?

Iar cel mai grav e că dacă MAMA se îmbolnăvește eu nu pot veni să fiu acolo!

În numele copiilor lucrătorilor medicali: VĂ ROG, STAȚI ACASĂ!

Glodeniul, încuie poarta prin ogradă și stai acasă! Mama a spus că-i plin spitalul cu pacienți COVID-19!